Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Fundaţia DESIRE

De la înfiinţarea sa în 1996 Fundaţia urmăreşte promovarea unei culturi civice democratice, precum şi a unei comunicări sociale şi interculturale viabile; capacitarea persoanelor de etnie, gen, vârstă, clasă socială diferită pentru a fi participanţi activi ai vieţii publice; crearea unor condiţii în care fiecare persoană şi grup socio-cultural îşi poate impune în practică drepturile şi oportunităţile egale, inclusiv dreptul la ne-discriminare. Fundaţia a derulat programe în următoarele domenii: cercetări socio-culturale multidisciplinare, în primul rând în domeniul problemelor legate de etnicitate şi gen, relaţii interetnice şi relaţii de gen, naţionalism, rasism şi sexism, reprezentări vizuale; dezvoltarea şi susţinerea unei reţele profesionale care leagă organizaţii guvernamentale şi ne-guvernamentale, în mod special organizaţii civice şi unităţi academice; programe de învăţământ în domeniul antropologiei socio-culturale şi vizuale, al studiilor de gen şi feministe, precum şi al studiilor culturale; conferinţe, seminarii, şcoli de vară în temele de mai sus; publicare carte şi revistă, prin Editura Fundaţiei Desire.

În cadrul proiectului “Egalitate prin diferenţă. Accesul femeilor rome pe piaţa muncii” Fundaţia Desire coordonează următoarele activităţi: elaborarea şi publicarea ghidurilor, afişelor şi pliantelor; cercetări, studii şi analize; informare şi publicitate. Împreună cu Asociaţia Femeilor Ţigănci Pentru Copiii Noştri coordonează editarea revistei “European Roma Women’s Magazine”, publicarea rapoartelor, colaborarea cu comitetele judeţene pentru oportunităţi egale iar împreună cu Agenţia Naţională pentru Romi şi Asociaţia Parudimos coordonează diseminarea materialelor publicitare. În afară de aceste activităţi, Fundaţia Desire mai este implicată şi în derularea sesiunilor de formare, precum şi a campaniilor de informare, şi participă la activităţile de coordonare în reţea ale proiectului.

Activități derulate în cadrul proiectului:

Promovarea principiului egalităţii de şanse şi non-discriminării

Campanii de informare
Sesiuni de formare
Colaborare cu Comisii Judeţene pentru Egalitate de Șanse

Cercetări, studii, analize

Ancheta sociologică
Focus grup
Colectare informaţii despre piaţa muncii
Studii de caz calitative
Studiu asupra pieţii muncii
Studiu asupra bunelor practici în accesul pe piaţa muncii
Rapoarte de cercetare cu recomandări

Volum cercetare

Activităţi transnaţionale

Schimb de bune practici

Revista „NEVI SARA KALI”

Management de proiect

Informare şi publicitate

Materiale publicitare
Videoclipuri

Filmul proiectului
Dezbateri publice

Conferinţă internaţională

Albumul proiectului

Echipa de coordonare

Coordonator: Hajnalka Harbula
Expert relaţii publice: Noémi Magyari
Contabil: Enikő Hegyesi

Echipa de implementare

Cercetător în antropologie: Enikő Vincze
Asistent cercetare: Iuliu Horaţiu Kozák
Psiholog, Specialist în comunicare interculturală (scriere ghid şi formator): Camelia Moraru
Specialist în oportunităţi egale, non-discriminare şi gen (scriere ghid şi formator): Enikő Vincze
Grafician şi tehnoredactor: Ferenc Sütő
Designer pagina de internet şi identitate vizuală: Szilárd Miklós
Operator film şi video-montaj: Tibor Schneider
Traducător engleză: Iuliu Horaţiu Kozák



Asociaţia Femeilor Ţigănci “Pentru Copiii Nostri”


Fundaţia Desire


Asociaţia Parudimos


Guvernul României
Agenţia Naţională pentru Romi


Primăria
Municipiului Timişoara


Fundaţia Autonómia
2008-2011 © FEMROM femrom@femrom.ro